Mustasch…Hmm…ce nume dubios pentru o trupa. Poate ca nu-ti vine sa asculti o trupa care se numeste Mustasch. Ei bine…cei ce nu au ascultat trupa asta suedeza sunt intr-o mare eroare, caci gasca condusa de Ralf Gyllenhammar, vocal si chitarist merita mult mai mult.

In primul rand hai sa vedem de ce “Mustasch”? Pai…in 1998 cand s-au decis sa faca o trupa, Ralph si Hannes Hansson (chitarist care a parasit trupa in 2008) au decis sa aduca un omagiu rockerilor din anii ’70, cei ce le-au influentat muzica si care aveau toti mustati: Tony Iommi, John Lord, David Byron, Freddy Mercury etc…

De la primul lor album “Above All” aparut in 2002, si-au imbogatit discografia cu inca 8. Ca si muzica, Mustasch sunt greu de clasificat: sa zicem un Hard’n’Heavy combinat cu Stoner (asta la incepturi, cu sound-ul a la 70ies).
“Silent Killer” ultimul disc al grupului, caci despre el vorbim, e marfa rau! Chitarele rapide iti fac parul maciuca, bass-ul lui Stam Johansson e scos mult in fata iar tobele lui Robban Bäck sunt lovite cu simt de raspundere.
Din mana producatorilor A.W. Nine si David Johannesson a iesit un album extrem de bine asezat, greu, iar vocea speciala  a lui Ralf Gyllenhammar vine sa completeze peisajul.

Dupa un intro moale si inselator, urmeaza primele 3 piese ce dau tonul albumului si pe care nu ai putea sa dormi nici daca ai fi treaz de 72 de ore.
“Winners” , prima piesa incepe cu un tipat ascutit, ca mai apoi ritmicitatea ei sa te loveasca in cap ca un ciocan, timp de 2 minute si 33 secunde.
“Libertà” ii succede, cu al sau riff antrenant si nervos, ca mai apoi sa intram in “Barrage” cu ritmurile sale sacadate ce te trimit la headbanging.

Pe tot parcursul albumului refrenele sunt punctul forte, fiind foarte antrenante, melodioase si fara concesii. Se canta tare, dar si cu inima, problemele din copilarie ale lui Ralph simtindu-se la tot pasul, furia lui fiind pusa in slujba unei voci ce iti face pielea de gaina. Si astfel, urmeaza “Lawbreaker”, piesa pe care iti vine sa urli alaturi de Ralph, atat de bine reuseste sa iti transmita furia pe care o degaja.

Si ca totul sa fie complet, versurile merg in aceeasi directie: sunt furioase, sunt sumbre, pesimiste si picteaza un portret destul de reusit al omenirii.

Dar baietii de la Mustasch stiu sa isi asume si riscuri si sa te surprinda, ascultatorule! Pe albumul “Testosterone” (2015) avem piesa “Be like a man” care te trimite cu gandul la Muse datorita sonoritatilor rock electro, iar pe “Silent Killer” avem  “Fire”, o piesa lenta, cu Hans Erik Dyvik Husby (aka Hank von Helvete, ex-Turbonegro, trupa norvegiana de death punk) guest vocal, piesa ce te poarta spre taramurile Rap Metal.

Albumul se inchieie intr-o maniera trash, cu doua bucati “Grave Digger “ si “Burn” ce amintesc de Hetfield & Co.
Singurul minus al acestui album este faptul ca dureaza prea putin (32:46), dar, pentru astfel de cazuri s-a inventat butonul Repeat.
Personal sunt innebunit dupa piesa “Lawbreaker”, cu refrenul sau catchy:

“I am but a self-betrayer
Nothing but a traitor to myself
I have always been a lawbreaker
I’m insane
And I can build the highest of mountains
Of all the broken promises I gave
I will always be a lawbreaker
Running away
Running away”

Nota album: 9/10

Tracklist:
1.Givin‘
2.Winners
3.Libertà
4.Barrage
5.Lawbreaker
6.Fire (ft. Hank Von Helvete, Turbonegro)
7.Silent Killer
8.The Answer
9.Grave Digger
10.Burn

Line Up:
Robban Bäck : Tobe
Ralf Gyllenhammar : Voce, Chitara
David Johannesson : Chitara
Mats Stam Johansson : Bass

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.